Clubul iubitorilor de călătorie

Clubul iubitorilor de călătorie te aşteaptă cu informaţii, resurse, experienţe din călătorie şi multă energie.
Ne întâlnim joi seara într-un mediu relaxat unde vom aborda diverse stiluri de călătorie, vom vorbi despre locurile prin care am fost şi ne vom ajuta unii pe alţii în funcţie de interes.

Pe lângă bucuria petrecerii a două ore în compania altor persoane pasionate de călătorie, întâlnirea are şi un scop practic, acela de a obţine informaţii şi resurse preţioase legate de locurile în care vrei să mergi.

Adu cu ţine pasiunea pentru călătorie, experienţa nu este relevantă, hai să ne cunoaştem şi setează-ţi intenţia de a pleca de aici cu informaţiile şi resursele care ţi se potrivesc.

Evenimentul este organizat în spiritul economiei darului (gift economy), participarea este gratuită, dar se pot aduce cadouri care să sprijine proiectul şi locaţia.

Evenimentul se organizează la Casa de Cultură Pemanenta, Zorilor, Str. Caisului Nr. 22, Cluj Napoca