Prima vizita la mare

Dupa o perioada buna de mers prin locuri faine am ajuns in sfarsit la mare. Am asteptat putin sa ajung la mare dupa ce am trecut prin Slovenia pe niste drumuri de munte si am simtit ca temperatura incepe sa se schimbe, chiar am observat pe varfurile mai inalte pe langa care am trecut ca a inceput sa apara zapada. Am zis ca sezonul de munte este pe sfarsite si aleg sa petrec mai mult timp la altitudine mica.

Primul contact cu marea l-am avut in Piran, care este din cate mi s-a apus printe cele mai frumoase locuri de pe coasta din Slovenia. Am stat  2 zile in apropierea acestei zone si mi s-a parut foarte relaxant sa te trezesti si sa bei un ceai in fiecare dimineata cu un peisaj superb aproape de zona in care locuiesti.

Am mers pe urma in Italia si am inceput sa intalnesc mai multe persoane care erau cu bagajele pe bicicleta si pregatiti de drum, fiecare cu traseul si povestea personala, unii se indrepau spre Malta, altii spre Austria, Germania, si m-a impresionat mult varsta la care au ales sa faca aceasta plimbare, toti cei pe care i-am intalnit aveau peste 50 de ani, a fost pentru mine o surpriza placuta sa intalnesc aceste persoane.

Am vizitat si Venetia, Chioggia, Trieste, Padova si am vazut o multime de locuri minunate, au fost cateva zile in care am avut parte de multe experiente placute, oameni faini si o vreme superba. Am aflat astazi ca am deja o luna de cand am inceput calatoria 🙂 si pot sa spun ca a fost o luna excelenta in care an simtit ca traiesc cu adevarat in fiecare zi, in fiecare zi am avut parte de experiente minunate, oameni extraordinari. In Venetia am stat 2 zile la niste prieteni de-ai unei familii la care am stat prin couchsurfing cu o seama inainte si am dat de niste oameni deosebiti.

Acum sunt in Ferrara si sunt putin obosit, dupa o zi plina :), ma pregatesc de somn …

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

Lasa un raspuns