"coaching"

Importanţa viziunii personale

Tags: ,

Importanţa viziunii personale


Am observat de-a lungul timpului lucrând cu diverse persoane în coaching că cea mai comună situaţie cu care oamenii se confruntă este lipsa unei viziuni personale.

Miam pus de multe ori întrebarea :

Care o fi cauza pentru care unele persoane au o viziune personală şi altele nu au ?

Viziunea personală nu se referă doar la anumite activităţi pe care le faci şi din care obţii venituri. Viziunea personală se referă mai mult la felul în care îţi vezi propria viaţă, cum ai vrea să trăieşti, ce anume îţi oferă ţie satisfacţii şi care e direcţia înspre care ai vrea să te îndrepţi. Viziunea personală este diferită de la persoană la persoană, doar tu poţi să ştii ce anume te interesează şi nu o să poată nimeni să-ţi spună asta.

minutederelaxare-viziune-personala

În călătoriile pe care le-am făcut în ultimii ani am avut tangenţă cu multe persoane din diverse culturi şi locuri. Mi-am dat seama că în majoritatea ţărilor care au trecut prin comunism situaţia e oarecum asemănătoare când vine vorba de lipsa unei viziuni personale.

Nu pot să spun că ştiu din proprie experienţă cum a afectat acest sistem oamenii, dar din discuţiile cu cei care au trecut activ prin această perioadă am aflat că tot sistemul a fost construit cu idea de a păstra aceeaşi ierarhie, era uşor să-ţi găseşti un loc de muncă, dar problemele apăreau în momentul în care îţi doreai altceva şi voiai să ai propria evoluţie.

Am fost obişnuiţi să ne încadrăm în anumite norme de comportament şi direcţii şi asta e unul din motivele pentru care ne lovim de atât de multe obstacole când vrem să facem ceva diferit.

În urmă cu câţiva ani am ales să îmi trăiesc viaţă bazat pe ceea ce simt şi să dau mai multă atenţie acelor aspecte care pentru mine reprezintă ceva. Am pornit practic de la zero şi unul din aspectele pe care le-am adus în prin plan a fost o curiozitate pe care o aveam legat  de felul în care trăiau oamenii pe vremuri, bunica îmi povestea despre cum mergea bunicul din Răzoare până în Baia Mare, distanţă de vreo 40 de kilometri, pe jos ca să cumpere unele alimente care nu se găseau în apropiere. La fel eram foarte curios de alţi oameni care mergeau tot pe jos până în Preluca Veche şi care treceau prin faţa casei noastre când eram copil, în fiecare joi când se întorceau din Târgu Lăpuş, unde era zi de târg.

Mi-am propus să fac şi eu cândva aşa ceva, să vin din Baia Mare până în Răzoare pe jos pentru a-mi împlini această curiozitate. Fiindcă nu eram într-o condiţie fizică atât de bună încât să-mi permit să fac călătoria atunci, mi-am făcut un plan să merg în fiecare zi când aveam pauză de masă la o plimbare de 10-15 minute, plimbare care s-a extins în câteva luni la 35-40 de minute.

După vreo opt, nouă luni de la prima plimbare, mi-am luat inima în dinţi, am plecat într-o dimineaţă din Baia Mare, de la apartamentul în care stăteam şi am ajuns după vreo 14 ore şi o călătorie obositoare şi plină de aventuri la casa părintească din Răzoare, locul unde m-am născut. A fost cel mai mare succes pe care l-am trăit vreodată până atunci.

La doi ani, după această aventură, am ajuns să merg pe jos în jur de 2400 de kilometri, majoritatea făcuţi pe traseul de pelerinaj El Camino de Santiago.

Scris inArticoleComentarii (0)